Pe Cer E Soare

Just another WordPress.com weblog

Archive for ianuarie 2014

Viitorul omenirii – o conferință-lecție ținută de Isaac Asimov în 1974

Posted by peceresoare pe 24 ianuarie 2014


Subiect : Viitorul omenirii ( The Future of Humanity )
Loc : Newark College of Engineering
Dată: November 8, 1974
sursa: www.asimovonline.com transcript după o casetă audio de B. Torre (June 8, 1995)

Varianta în limba Română publicată aici cu permisiunea traducătorului.

Cuvintele Doctorului Asimov:

Vă mulțumesc, vă mulțumesc. Am … mă puteți auzi cum vorbesc acum, sau trebuie să mă aplec spre ăsta?
[nici un răspuns]
Mă puteți auzi când vorbesc așa? Cineva?
[o parte din audiență răspunde că-l poate înțelege.]
OK.
Am trăit o experiență destul de interesantă venind la Newark.
[audiența râde]
Pentru că vedeți, am corespondat de la biroul meu. Nu este la aceeași adresă cu cea unde locuiesc. Și când mi s-a spus că voi fi luat cu o mașină de acasă le-am scris cu atenție o scrisoare foarte clară, explicând exact unde locuiam. Ceea ce a făcut ca, inevitabil, ei să trimită oamenii la biroul meu.
[audiența râde ușor]
Așa cum stăteam acolo, în stradă, așteptând mașina, ascultându-mi însemnările, am realizat că trebuia să fiu aici la ora opt … am devenit disperat. În cele din urmă, la interfon, mi-am sunat soția mea și am spus: „Vrei să suni la birou și să întrebi dacă există pe acolo niște cretini care mă caută”.
[audiența râde]
Ea a sunat la birou și apoi mi-a confirmat că erau acolo și că le-a spus să vină aici. I-am răspuns: „De ce ai făcut asta?” „E doar la patru blocuri. Nu ne vor găsi !”
[audiența râde]
Și aproape n-au reușit.
[audiența râde]
A trebuit să aștept încă alte zece minute.
[audiența râde ușor]
Apoi, dar în cele din urmă, am ajuns aici cu cinci minute înainte. Și am bătut la o ușă încuiată.
[audiența râde ușor]
Un agent de pază ne-a deschis, și a zis: „Nu puteți intra „.
[audiența râde din toată inima]
Unul dintre cei doi tineri care erau cu mine și care arătau ca studenți … personaje foarte dubioase … [audiența râde ușor]
… a spus: „Ei bine, noi suntem în regulă”, „aceasta este lectorul !”. Iar paznicul uitându-se la mine, spuse: „ăsta e lectorul ? ” Iar ei au spus da. „Se întâmplă să știu că lectorul este la etaj”
[audiența râde cu poftă]
Așa că am trecut printr-o altă ușă unde nu a existat nici o pază.
[audiența râde]
Și iată-mă aici. Acum, acest alt lector nu are de gând să vă spună vreun cuvânt, dar pun pariu că încasează taxa.
[audiența râde]
Ahhh … Dar oricum, acum veți vedea de ce urăsc să călătoresc. Discuția mea cu privire la viitorul omului se aplică foarte, foarte bine la ceea ce tocmai mi s-a întâmplat, după cum veți vedea în scurt timp. Lăsați-mă să explic.
O dată, atunci când nici nu împlinisem nouăsprezece ani, am scris o poveste numită „Trends”. A fost prima poveste pe care am vândut-o lui John Campbell de la vechiul „Astounding Science Fiction”. Acesta a apărut în numărul din luna iulie 1939.
Și în ea m-am ocupat de primul zbor în jurul Lunii și înapoi. Am plasat acțiunea în anii ’70 cu prima încercare, un eșec, în 1973. A doua încercare, un succes, a fost în 1978. În realitate zborul efectiv a avut loc în 1968, așa că am fost cu zece ani moderat în estimare. În plus, zborul meu era doar în jurul Lunii, în timp ce în viața reală zborul în jurul Lunii a fost precedat de tot felul de zboruri orbitale și sub-orbitale, și cuplări în spațiu, și sateliți de comunicații, și sateliți de navigație. .. totul sub soare.
Vedeți cât de greșit am fost. De fapt, am greșit și mai mult pentru că, atunci când am scris povestea mea, în 1939 … ’38, tipărită în 39 … Când am scris povestea, am avut idei clare cu privire la modul cum zborul spațial avea să aibă loc.
În primul rând, mi-am pus inventatorul să-și construiască o navă spațială în curtea din spate.
[audiența râde ușor]
În al doilea rând, am luat atitudinea că orice om care era suficient de bun pentru a construi o navă spațială era suficient de bun pentru a zbura cu nava spațială.
[audiența râde ușor]
Adică inventatorul a fost astronautul, o mare economie de timp și de muncă.
[audiența râde ușor]
Mai mult decât atât, nu m-am deranjat cu instituirea unor bănci de date … mai ales nu în Texas. Pentru că în această zi, pentru a fi perfect sincer cu voi,…eu nu prea văd ce mare scofală este să ajungi la Lună cu calculatoarele și corecții intermediare. Știu că sunt o grămadă de ingineri, și voi știți mai bine decât mine, dar eu vă întreb … odată ce ajungi acolo, dincolo de atmosferă, vezi sau nu vezi Luna?
[audiența râde, și apoi aplaudă]
Și dacă vedeți Luna țineți direcția către ea, nu?
[audiența râde din toată inima]
De fapt, singurul lucru care mi-a dat de furcă … în acea povestire era de unde să lansezi nava spațială. Am trăit în Brooklyn toată viața mea, și uitându-mă în jurul Brooklyn am putut vedea că pe acolo nu exista nici un loc de unde puteai lansa, în condiții de siguranță, o navă spațială …
[audiența râde]
… fără a trezi mânia cetățenilor.
Și așa m-am gândit că aș face mai bine s-o lansez undeva în afara Brooklyn. Așa am intrat în necazuri pentru că nu eram sigur, că pe acolo, în afara Brooklyn, exista vreun astfel de loc.
[audiența râde]
Adică am auzit zvonuri în acest sens, dar sunt un om greu de păcălit. Îmi place dovada certă. Dar am realizat că trebuie să fac ceva, așa că am lansat nava … nava spațială … din cele mai îndepărtate limite ale lumii cunoscute, din Jersey City.
[audiența râde cu poftă]
Nu glumesc. Chiar așa am făcut. Și totuși am vândut această poveste.
[audiența râde]
Nu numai ca am vândut această poveste, dar ea a fost retipărită de cinci ori. Ultima dată, în 1973. Timp în care bănuiesc că cei mai mulți oameni și-au dat seama că detaliile din povestea mea erau greșite.
[audiența râde cu poftă]
Ei bine, de ce credeți asta? O să vă spun. Povestea nu a fost tipărită din cauza vreunui detaliu tehnic … ar trebui să scuzați expresia. A fost publicată pentru că am avut ceva ce editorul nu mai văzuse niciodată înainte. Am postulat rezistența la zborul în spațiu. A existat o întreagă organizație de oameni, pe pământ, care s-au împotrivit celor care încercau să iasă în spațiu. Ei au crezut că oamenii ar trebui să rămână pe pământ și să-și vadă de treaba lor. Și acest lucru nu a fost postulat înainte. Niciodată!
Până în acel moment, singurul mod ce care a fost tratată călătoria în spațiu a fost cu eroul care merge la Deneb sau în altă parte, și luptă cu oamenii stridii de pe acolo,
[audiența râde ușor]
… și se căsătorește cu frumoasa prințesă care … depune ouă,
[audiența râde ușor]
… fără nicio trimitere la pământ sau oamenii de acolo. Pe de altă parte, un alt mod de manipulare a zborului spațial a fost ca eroul să aterizeze pe Lună, sau într-un alt loc înrudit cu aceasta, și apoi să vină înapoi și să fie primit cu o impunătoare paradă unde toată lumea e încântată de această acțiune eroică.
Nimeni n-a menționat vreodată că ar putea fi o rezistență la întreaga noțiune, că oamenii ar putea crede că a fost o idee putredă și o risipă de bani.
După ce am scris povestea, din nou, nimeni nu a mai avut această idee.
Nu cred că a apărut vreodată o altă poveste în care să fi existat vreun indiciu de opoziție la zborul spațial. Adică, de principiu. Și totuși în viața reală opoziția s-a ​​dezvoltat.
Și astfel aveți tot dreptul să întrebați cum a fost posibil ca doar un băiat de optsprezece ani, extrem de simplu și naiv, care pur și simplu avea dubii că ar exista ceva în afara Brooklyn, să vadă clar ce capetele mai mari și mai în vârstă nu au reușit să vadă?
Și, împotriva curentului, trebuie să vă explic acest lucru, cu toate că aș prefera să credeți că am fost foarte inteligent și am avut un fel de cheie a înțelepciunii universului. Adică, ar fi un lucru în măsură să vă impresioneze. Dar în loc de asta am de gând să vă spun adevărul, veți vedea cât de simplu a fost totul.
La momentul respectiv urmam Columbia University, și taxele de școlarizare erau îngrozitoare. Adică, așa cum îmi amintesc, era vorba de 365 de dolari pe semestru.
[ câteva râsete din mulțime]
Și nu mi-am putut permite. Și așa m-am uitat spre tot felul de lucruri de făcut cu scopul de a-mi încropi educația. Iar unul din lucrurile pe care le-am făcut a fost să mă alătur Nya, Administrația Națională de Tineret, care reprezenta un fel de ajutor pentru studenții merituoși. Îți dădeau locuri de muncă unde erai plătit generos cu cincisprezece dolari pe lună. Și acest lucru îți permitea să urmezi școala.
Locul de muncă primit a fost acela de secretar la un sociolog care pregătea o carte intitulată „Rezistența socială la schimbările tehnologice”. Ce trebuia să fac: să merg la bibliotecă cu o listă de referințe de la el, și să cer cărțile. Căutam paginile unde trebuia să găsesc referințele, le copiam de mână … pentru că asta se întâmpla înainte de Xerox. Din fericire, în caz contrar aș fi murit de foame. Le copiam de mână, și acasă le transcriam la mașina de scris. Și ar fi fost imposibil să le copiez fără a le citi.
[râsete ușoare]
Ca rezultat, am citit, probabil, nouăzeci la sută din carte. Pentru că trebuie să înțelegeți modul în care manualele sunt scrise, asta în cazul în care doriți să scrieți vreunul. Primul lucru pe care îl faceți este să obțineți o mie de referințe, alese la întâmplare …
[audiența râde]
Ai apoi le puneți în carte, în ordinea în care ajungeți la ele …
[audiența râde ușor]
Și inserați două sau trei linii proprii dvs. între fiecare dintre ele, acționând ca un mortar …
[râsete ușoare]
Și ați terminat.
Ei bine, când am citit toate aceste referințe, am descoperit, spre uimirea mea, că de-a lungul istoriei a existat rezistență … amară, exagerată, rezistența până la ultima cusătură … la fiecare schimbare tehnologică semnificativă care a avut loc de pe pământ. De obicei, rezistența a venit din acele grupuri care își pierdeau influența, statutul, banii … ca urmare a schimbării. Deși niciodată nu au recunoscut acest lucru ca motiv pentru rezistența lor. Acesta a fost întotdeauna spre binele omenirii, care s-a așezat peste voința lor.
De exemplu, atunci când diligențele au intrat în Anglia, proprietarii de canale au obiectat. Nu că ar pierde bani, deși chiar pierdeau, ci pentru că se temeau pentru umanitate. Deoarece, în diligențele ce alergau cu cincisprezece mile pe oră, biciuirea aerului trecut prin nările oamenilor de la bord, pe principiul lui Bernoulli, ar fi supt tot aerul din plămâni.
[audiența râde]
Știți, când am spus această poveste pentru un public non-tehnic nu am putut menționa principiul lui Bernoulli, care este ceea ce îi dă gustul adevărat.
[audiența râde]
Ei bine, în mod firesc oamenii diligențelor au râs din toată inima, au trebuit doar să conducă o diligență cu cincisprezece mile pe oră, cu oameni în interior și să arate că nu exista nici un rău. Dar ei au memorat argumentul … pentru când vor apare căile ferate.
[râsete ușoare]
Ei bine, atunci, citind toate acestea, iar acest lucru a fost pe o perioadă de câteva luni … am citit, și am citit … mi-am spus: „Hei, știi că am putea face un silogism din astea”, deoarece am urmat artele liberale și umaniste, și m-au învățat despre silogisme.
Nu știu dacă voi știți ceva despre silogisme. Este … Unitatea de silogism este un Aristotel.
[audiența râde]
Ei bine, asta e … să-l punem în termeni inginerești: Un Aristotel pe secundă este un silogism rapid.
[râsete ușoare]
Este de la sine în acest fel: premisa majoră: Toate schimbările tehnologice întâmpina o rezistență. Premisa minoră : călătoriile în spațiu reprezintă o schimbare tehnologică. Concluzie: Aceasta este cea complicată! Va exista rezistență la călătoria în spațiu.
[audiența râde]
Și am spus: „Doamne!”. Și am scris povestea și am vândut-o. Prima mea povestire, în Astounding, ei au tipărit-o. Și iată-mă, un geniu care a prevăzut acest lucru.
Dar acum, întrebarea este, dacă e atât de simplu să înțelegi cum un copil prost de optsprezece ar putea gândi la ea. Acum se pune întrebarea, cum am reușit eu să prevăd ceea ce oricine altcineva nu vedea?
Și acest lucru ne conduce la concluzia trasă din aventurile mele pe drumul către Newark. Care este aceasta: Oamenii sunt proști.
[audiența râde și aplaudă]
Noi nu am fi în mizeria în care suntem dacă nu ar fi fost așa. Credeți-mă, suntem într-o mizerie. Acum, nu este foarte greu să vedem că suntem într-o mizerie, sau chiar să vedem cu ani în urmă că am fost într-o mizerie.
Lăsați-mă să vă spun o poveste pe care am citit-o în 1933. Există un domn aici care are un exemplar din „Înainte de Epoca de Aur”, în care este această poveste. Am încredere că acest domn nu va asculta.
În 1933, am citit o povestire numită „Omul care s-a trezit” pe Lawrence Manning. Eroul, pentru a vedea ceea ce lumea viitorului urma să fie, și nu era genul de povestire science-fiction unde avea o mașină a timpului, așa că a trebuit să facă altceva. Ce a făcut a fost să inventeze o poțiune, care, atunci când a băut-o, a dormit timp de cinci mii de ani, și apoi l-au trezit un pic răgușit, dar altfel OK.
Când eram tânăr, aveam doar treisprezece ani la momentul respectiv, am citit acea povestire și mi s-a părut bună. Dar acum, în aceste zile aplic principiile inginerești la așa ceva. Îmi spun: „Doamne, o poțiune care te face să dormi cinci mii de ani, iar apoi te trezești nevătămat – Cum o testezi.?”
[audiența râde]
Mi-am dat seama că, e în regulă, există o cale. Voi dați cantitate mai mică unui câine …
.. și așteptați cinci mii ani.
Oricum, el a găsit un seif în care a stat netulburat timp de cinci mii de ani.
Doamne!, Marea Piramida din Giza nu era suficientă pentru a-l menține pe Keops netulburat pentru cinci sute de ani, să nu mai vorbim cinci mii, dar asta e în regulă. Nimeni nu-l caută pe acest tip.
[chicotit ușor]
Și a rămas acolo cinci mii ani, iar apoi s-a trezit nevătămat. Oh, dai sau iei câteva luni, vreau să spun că nu poți fi prea exact cu un lucru ca acesta. Și a crezut că va ieși și va vedea o lume extrem de futuristă cu tot felul de dispozitive super-moderniste zburând prin aer, și pastile de alimente magice și toate alea. Și în loc de astea, ce-a găsit? A găsit o lume extrem de constrânsă. O lume în care toată lumea trăia din greu… o viață mai degrabă nu foarte generoasă. Știți, se îmbrăcau în pânză de casă, și mergeau numai pe jos, și erau îngrijorați foarte mult pentru ceea ce ar fi următoarea masă. Și așa le-a zis: „Ce este asta?” „Voi duceți o astfel de viață constrânsă. Ăsta nu-i viitorul la care mă așteptam?” Așa că ei i-au răspuns: „Ei bine, tu nu înțelegi.” „Suntem într-o criză de energie, o mare criză de energie, deoarece cu mii de ani în urmă a existat o generație sau două de ființe umane care au ars tot cărbunele și petrolul de pe Pământ, și nu a lăsat nimic pentru noi.” Și eroul nostru le-a spus: „Ciudat, că trebuie să spuneți asta”. „Se întâmplă să fiu chiar din generația extremă care v-a făcut asta!”
Și astfel, firesc, au încercat să-l linșeze.
Și s-a întors la seif tocmai la timp, a trântit ușa, și a luat o altă poțiune pentru a vedea dacă se va întâmpla ceva nou peste alți cinci mii de ani.
Asta fost prima din cele cinci povești, dar este cea pe care mereu mi-o amintesc deoarece, știți voi… ei mereu obișnuiau să spună, pe când eram un copil, că science fiction a fost o literatură de evadare. Ei și-au bătut joc de noi. Adică, aici sunt o grămadă de copii putrezi, de obicei, cu coșuri pe fețele lor. Și cu ochelari mari; mai ales acei ochelari mari. Întotdeauna obținând note mari în clasă.
Și aici a fost o întreagă lume de copii îngrijorați de cele mai importante lucruri în viață, cum ar fi scorurile la baseball. Și cardurile de colecție sau orice naiba au făcut. Și chiulul de la școală. Lucruri reale. Și aici sunt tipii ăștia citind science fiction pentru a scăpa de realitate. Pentru a ieși din această lume. Literalmente pentru a ieși. Și lucrurile stupide, cum ar fi Luna, și rachetele, problemele populației, și tot felul de lucruri de genul asta. Și, de exemplu, posibilitatea ca petrolul și cărbunele să dispară.
La naiba, când am citit asta atunci când aveam treisprezece ani, am început să mă gândesc. Nu credeam în silogisme atunci, dar îmi dau seama acum, când privesc înapoi, că s-a ridicat la un silogism.
Premisa majoră: volumul Pământului este finit.; Premisa Minoră : Volumul total de cărbune și petrol de pe Pământ este mai mic decât volumul total al Pământului: Volumele de cărbune și petrol sunt finite.
Ați putea crede că acest lucru a fost atât de evident! Acum, să începem și să facem această concluzie premisa majoră a silogismului următor:
Premisa majoră: Volumele de cărbune și petrol sunt finite ; Premisa Minoră : Ardem zilnic din ele; Concluzie: Vom utiliza totul până în cele din urmă.
Ei bine, am înțeles asta în 1933. Și astfel, firesc, veți vedea cum science fiction te ajută să evadezi. Vă ajută să evadați de tipurile de probleme care va vor păstra îngrijorați vreme de patruzeci de ani.
Înainte de restul !
Ei bine, aici suntem. Tocmai am trecut printr-o perioadă de treizeci ani de prosperitate maximă a omenirii, în ansamblu. Ne-am descurcat extrem de bine de la al Doilea Război Mondial. Am … lumea ca un întreg a mâncat mai bine, a trăit mai bine, a avut un standard de viață mai ridicat decât a avut înainte. Acum, s-ar putea să-mi spuneți că prin acești treizeci ani au existat milioane … sute de milioane de oameni înfometați mereu, mereu murind de foame, cu foarte puțini care au dus-o chiar bine, și vă voi spune da, au fost ani putrezi. Ideea mea este că, înainte, au fost întotdeauna putreziți. Și nu am apreciat foarte mult cât de trecătoare era starea asta.
Pentru un singur lucru, am avut provizii importante de alimente, și o parte din motivul pentru care s-a întâmplat asta a fost faptul că am avut o vreme extrem de bună în ultimii treizeci de ani. De fapt, sunt unii care spun că acești ultimi treizeci de ani au fost cei mai buni ca vreme din ultima mie de ani. Acum, este posibil să vă amintiți perioadele friguroase și inundațiile, seceta și, și tot restul de chestii de astea. Dar nu au fost extreme, și n-au ieșit din obișnuit. În plus, în paralel cu această vreme bună, am aplicat energia într-un ritm mult mai mare decât oricând la mașinile agricole, la instalațiile de irigare. În plus, am folosit insecticide și pesticide de diverse tipuri, pentru a elimina bestiile mici și buruienile care aveau de gând să se înfrupte din mâncare noastră. Mai mult, ne-am dezvoltat, de asemenea, noi tulpini de cereale, așa-numita „revoluție verde”, care cresc o mulțime de proteine ​​foarte repede. Și cu toate aceste lucruri puse împreună, aprovizionarea cu alimente a fost excelentă.
Dar acum, priviți ce se întâmplă.
Ce face posibilă pentru noi utilizarea de mai multă și mai multă energie este lumea noastră industrial tehnologizată. Dar această industrie produce și praf. Iar aerul este mai prăfuit acum decât n-a fost niciodată în istoria omenirii. Cu excepția, probabil, perioadei de după o mare erupție vulcanică.
Acest lucru înseamnă că albedoul Pământului, procentul de lumină de la soare, care este reflectat înapoi în spațiu, a fost în creștere ușoară, deoarece aerul cu praf reflectă mai multă lumină decât o face aerul curat. Nu foarte mult, dar suficient. Acesta a fost motivul scăderii temperaturii Pământului după 1940. A coborât constant. Dar probabil că nu sunteți conștienți de faptul că verile sunt reci, sau că iernile sunt înghețate extrem. Scăderea temperaturii poate fi de un singur grad. Dar este suficient pentru a reduce perioada sezonului de creștere în climatele nordice. Acest lucru face ca vremea să ne influențeze negativ. Aceasta trimite trasele furtunilor mai la sud, astfel încât deșertul Sahara se mișcă spre sud, și ploile musonice din India scad un pic. Dar suficient, încât recoltele să nu mai fie la fel de bune cum erau, iar rezervele mondiale de alimente se scufundă la cel mai mic nivel din istoria recentă.
Și, la fel cum se întâmplă acest lucru … și va continua să se întâmple deoarece nu vom elimina poluarea din aer decât dacă am opri activitatea industrială. Și dacă ne-am opri activitatea industrială, am suferi un dezastru complet.
Deci, vremea nu se va transforma în mai bine. Aerul va rămâne prăfuit, și va continua răcirea vremii . Și, în același timp, va fi greu sa ne obținem energia. Energie este mult mai scumpă decât era odată, prețurile petrolului au crescut. Și asta înseamnă că îngrășămintele sunt mai scumpe. Și se pare că revoluția verde depinde de tulpini de cereale care au nevoie de … da, ei fac ceea ce trebuie… dar au nevoie de multă irigare, de multă apă, și mult îngrășământ. Și îngrășământ nu este acolo. Iar instalațiile de irigat gâfâie acum, cu petrolul scump. Și, desigur, pesticidele sunt produse în fabrici chimice energofage; prețul lor crește. Totul se combină pentru a reduce perioada de aprovizionare cu alimente. Este posibil ca în anii ce vor veni, să avem probleme cu păstrarea nivelului nostru actual, să nu mai vorbim de creștere.
Desigur, s-ar putea spune: „Ei bine, la naiba ! Omenirea înaintea celor treizeci de ani, înainte de a veni vremea bună, atunci când era seceta în Midwest, și vârtejuri de praf, și atunci când erau relativ mult mai puține mașini agricole în uz, și mai puține instalații de irigat, și nu exista nici o revoluție verde, și nu utilizam pesticide … cu excepția „Verdelui de Paris” și a altor „delicatese” asemănătoare. Și atunci nu eram îngrijorați de foamete și nici de mijloacele de îmbunătățire a aprovizionării cu alimente, așa ca vom reveni la ceea ce a fost atunci, și vom trăi o viață simplă.”
Există întotdeauna oameni care cred că tot ce avem de făcut, la urma urmei, este să abandonăm toată această tehnologie prostească prin care ne-am făcut noi înșine sclavi, și să trăim ca strămoșii noștri aproape de pământ, lângă natură. Ar fi minunat dacă am putea face acest lucru. Dacă ne-am putea întoarce la modul dinainte de al doilea război mondial, tehnologic, am putea susține toți oamenii care au trăit pe Pământ înainte de al doilea război mondial. Ideea este că în acești ultimi treizeci de ani, un miliard și jumătate de oameni s-au adăugat la populația Pământului. . Și am reușit hrănirea lor în mare parte, din cauza tuturor acestor lucruri pe care le-am avut în ultimii treizeci de ani: vremea bună, îngrășămintele și pesticidele, irigațiile și revoluția verde … Dacă vom abandona trebuie, de asemenea, să renunțăm la un miliard și jumătate de oameni, și vor fi foarte puțini voluntari pentru locurile de muncă.
Din păcate, acest lucru merge în general. Suntem într-o situație în care nu ne putem întoarce. Nu putem abandona tehnologia. Nu putem spune: „Ei bine, la naiba! Ne vom întoarce la șemineul vechi cu bușteni de lemn! Nu avem nevoie de această blestemată încălzire centrală! Sunt două lucruri de menționat despre șemineul pe bușteni (lemn natural). În primul rând, este un sistem putred pentru încălzirea casei, și ăsta este motivul pentru care toată lumea a trecut la încălzirea cu cărbune, apoi la încălzirea cu petrol. Nu au făcut asta pentru că urau natura. Și nici pentru că doreau chestii moderne, nu.
Focul cu lemne nu funcționează! Asta e !
Și în al doilea rând, dacă toți dintre noi decid să aibă foc cu lemne așa cum strămoșii noștri au avut, mai bine ne-am aminti că au existat, poate, trei milioane de strămoși pionieri, iar acum suntem două sute de milioane. (n.tr. în USA). Și nu este suficient lemn. Și prețul va urca imediat. Și va exista o piață neagră. Și pădurile vor fi distruse.
Și la fel va fi dacă ați înlocui luminile electrice cu lumânări. E ceva foarte romantic despre studiul la lumina lumânărilor … dacă nu-l încercați.
[audiența râde ușor]
Și dacă credeți că a studia la lumina lumânărilor este rău, așteptați până când încercați să faceți să funcționeze un televizor de la lumina lumânărilor.
[audiența râde ușor]
Ei bine, atunci, ce vom face în viitor? Populația este încă în expansiune. Populația acum este mai mare decât a fost vreodată în istoria lumii, a ajuns la puțin sub patru miliarde. Și creșterea, rata de creștere, este cea mai mare din istoria lumii: doi la sută pe an. Niciodată nu a fost atât de mare. Chiar acum, populația lumii este în creștere, cu două sute de mii de guri flămânde în fiecare zi. Până în anul 2000, cu excepția unei catastrofe, populația Pământului va fi de șapte miliarde. Nimeni nu crede că aprovizionarea cu alimente se va dubla aproape de anul 2000. Se poate ca aprovizionarea cu alimente să nu țină pasul cu creșterea populației. O să fie foamete. Ce putem face în privința asta?
Ei bine, de-a lungul istoriei vieții pe Pământ, au existat perioade în care o anumită specie, pentru un motiv sau altul, temporar, și-a majorat numărul exemplarelor. A fost o aprovizionare surprinzător de bună cu mâncare, vremea a fost cum trebuie, oarecum nu au existat prădători … ceva s-a întâmplat, iar cifrele au crescut. Ei întotdeauna au regresat și întotdeauna în același mod, printr-o creștere a ratei de deces. Un număr mare de indivizi au murit de foame, atunci când mâncarea s-a redus. Ca urmare ei au căzut victimă unor boli, atunci când rațiile s-au redus. Au fost ținte sigure pentru prădători. Mereu au regresat. Și același lucru se va întâmpla cu omenirea, nu trebuie să vă faceți griji. Rata de deces va crește, și vom muri prin violență, prin boală, prin foamete.
Singurul lucru important este că, trebuie să ne ținem în frâu numărul… . Avem ceva ce alte specii nu au, avem creier. Putem prevedea. Putem planifica. Putem vedea soluții umane. Și există o soluție care este umană, și aceasta este de a reduce rata natalității.
Nici o specie din istoria Pământului n-a redus în mod voluntar rata natalității cu scopul de a-și controla populația, pentru simplul motiv că nu știau ce înseamnă rata natalității, cum s-o controleze, nu știau că a existat o problemă cu numărul populației. Suntem singura specie din istoria Pământului.
Nu este nevoie să decidem dacă trebuie oprită creșterea populației sau nu. Nu este necesar să se decidă dacă populația va scădea sau nu. Va scădea, va scădea !
Singurul lucru pe care omenirea trebuie să-l decidă este dacă să lăsăm să se aplice vechea metodă inumană pe care natura a folosit-o întotdeauna, sau să inventăm o nouă metodă umană, a noastră. Este singura alegere cu care ne confruntăm, dacă să reducem populația catastrofal, cu o rată ridicată a deceselor, sau s-o reducem printr-o scăzută rată a natalității. Cu toții facem alegerea. Și am o bănuială că nu vom face alegerea potrivită, care este tragedia umanității chiar acum.
Dar presupunând c-o vom face? Presupunând că ne imaginăm că am intrat în secolul 21, și că am supraviețuit? Apoi, întrebarea este: în ce fel de lume vom fi supraviețuit ? Cum va fi lumea secolului 21 ? Dacă vom supraviețui, dacă există o civilizație, dacă există o tehnologie.
Ei bine, în primul rând va fi o lume cu o rată scăzută a natalității. Trebuie să fie așa, fiind condiția supraviețuirii.
Va trebui să fie o lume cu o rată foarte scăzută a natalității, deoarece populația va fi prea mare la începutul secolului 21, și poate dura un secol pentru a reduce populația la o valoare rezonabilă.
Astfel, că de-a lungul secolului, rata natalității va trebui să fie mai mică decât rata deceselor, și rata de deces, sperăm, va fi scăzută. Astfel ca bebelușii vor fi relativ rari, mamele nu vor mai fi mame multiple. Îmi imaginez că va fi o lume în care fiecare femeie să nu aibă mai mult de doi copii. Dacă ea are un singur copil, sau dacă ea nu are copii, cu atât mai bine.
Adică, oamenii gândesc la asta, ei cred instantaneu la sinuciderea rasei. „Oh, Doamne! Cu toții vom dispărea!”. Vom avea miliarde de oameni pe Pământ, mai mult decât am avut vreodată înainte de acest secol! Și prin toată istoria dinainte, am avut populații mult mai mici. Nimeni nu s-a îngrijorat de faptul că vom dispărea de pe Pământ! Iar în cazul în care s-ar părea că vom dispărea de pe Pământ, tot ceea ce trebuie să se întâmple este să avem copii. Și veți fi surprinși cât de repede îi putem face.
[audiența râde]
Știți că din toate dezastrele din istorie, doar un singur dezastru a redus de fapt populația lumii? Moartea Neagră (n.tr. ciuma ) în anii 1300. Care ar fi ucis o treime din umanitate. A redus populația lumii, și a trebuit un secol pentru a o reface.
Acelea au fost zile când ratele de deces erau foarte mari; și de aceea a fost nevoie de un secol pentru a reface populația. În zilele noastre putem reface populația în doar douăzeci de ani.
Și de atunci, dezastrele care au venit: primul război mondial, al doilea război mondial, pandemia de gripă din 1918 … nu au influențat de loc creșterea populației umane.
Deci, avem o mare putere de creștere, ca iepurii. Nu este necesar să ne facem griji dacă vom permite populației să scadă. Doamne, cât de ușor am putea inversa fenomenul, dacă ar fi nevoie.
Dar, există și alte lucruri de reținut. Dacă vom avea o rată foarte scăzută a natalității, atunci ce vom face cu femeile?
De-a lungul istoriei, scopul și funcția femeilor a fost de a avea o mulțime de copii. Acum, nici o femeie sănătoasă, gândind la rece, nu și-ar mai dori o mulțime de copii; înseamnă o mulțime de probleme, și sunt periculoși pentru sănătate…
Serios! Când teoria germenilor (n.tr. –  Louis Pasteur 1860) a fost elaborată și oamenii au învățat cum să aranjeze lucrurile astfel încât femeile să poată naște în siguranță – lumea a descoperit, cu surprindere, că femeile au o speranță de viață mai lungă decât bărbații. Acest lucru nu a fost înțeles înainte pentru că de-a lungul istoriei femeile au trăit în medie mai puțin decât bărbații. Cu toate pericolele cu care s-au confruntat bărbații: munca grea în câmp, accidentele de vânătoare, morții în război, și câte altele – femeile au murit mai repede pentru un singur motiv: nașterea. Fiecare femeie a avut un copil după altul până când unul dintre ei a ucis-o. De obicei, nu a durat mult.
Ei bine, atunci, de ce fac femeile acest lucru? Deoarece li s-a spus că a fi o soție și mamă este cel mai glorios lucru din lume, singurul lucru pentru care sunt apte, activitatea cea mai nobilă pe care ele o pot avea, și … li s-a spus până când au crezut. Și dacă ele nu credeau, existau o mulțime de probleme.
Ei bine, nu voi merge mai departe. Bănuiesc că voi femeile știți deja totul despre asta, și voi, bărbații, mai degrabă, nu ați asculta.
[chicotit ușor]
Dar observați diferența: o dată ce doriți ca femeile să nu aibă copii, trebuie să le dați altceva de făcut! Este absolut imposibil să spui unei femei că nu poate avea copii, și, în același timp, că nu poate face nimic altceva decât să spele,  și ocazional, să facă câte o mâncare.
Pentru că dacă spui unei femei astea, atunci ea va găsi o cale de a avea un copil.
Cred că până și eu știu cum !
[râsete ușoare]
Ei bine, atunci, în lumea secolului 21, cu scopul de a menține rata natalității cât mai coborâtă, va trebui să alocăm femeilor lucruri interesante de făcut, și bucuroase vor sta departe de maternitate. Iar lucrurile interesante la care mă pot gândi că le-ar face femeile sunt în esență aceleași ca și lucrurile interesante pe care le fac bărbații. Adică vom avea femei în conducerea guvernului, a științei, a industriei … în tot ce funcționează în secolul 21. Și în tot ce noi bărbații ne prefăceam că facem. Și ar trebui să ne prefacem că și femeile sunt oameni.
[audiența râde]
Și știți, prefăcându-ne e un lucru bun, deoarece dacă te prefaci destul de mult, vei uita că te prefaci și vei începe să crezi.
[audiența râde ușor]
Pe scurt, secolul 21, dacă vom supraviețui, va fi cuprins de mișcarea pentru eliberarea femeilor. Și, ca o chestiune de fapt, nu vor mai fi mișcări partinice bărbaților pentru că, știți, sexismul funcționează rău în ambele sensuri. Dacă femeile au un rol pe care trebuie să-l îndeplinească în mod constant fie că le place sau nu, și bărbații au acest rol. Și dacă stabilești așa ca femeile să poată face ce li se potrivește cel mai bine, poți rezolva la fel și pentru bărbați. Și astfel vom avea o lume de oameni. Și doar întâmplător vor fi sexe opuse.
Și apoi, aici e un alt lucru pe care veți găsi într-o astfel de lume: va trebui să găsești vârsta oarbă , în plus față de iubirea oarbă.
Trebuie să înțelegeți că de-a lungul istoriei, omenirea a trăit într-o lume de tineri. Știți, vorbim despre centralizarea culturii noastre pe tineri. Nu poate fi nimic altceva. De-a lungul istoriei, speranța de viață a fost undeva între douăzeci și cinci și treizeci și cinci, în funcție de timp și loc. Foarte puțini oameni au trăit vârste medii sau peste. Foarte puțini. Am avut o lume de tineri, chiar și astăzi, în acele ținuturi unde rata natalității este mai mare … mult mai mare … decât rata deceselor. Sunt locuri unde jumătate din oamenii sunt sub cincisprezece ani.
Ei bine, în mod natural, în cazul în care majoritatea oamenilor sunt tineri, vă concentrați asupra celor tineri! Atunci când există foarte puțini oameni în vârstă, nu vă faceți griji de ei foarte mult. Ei sunt de folos într-un număr mic. Bătrânii au fost arhive de tradiție. În zilele dinainte de a fi înregistrări scrise … dacă lăsam înregistrările electronice și calculatoarele, … singurii oameni care își aminteau modul în care trăiam cu mult timp în urmă … acum patruzeci de ani … erau oameni în vârstă, cu bărbi sure! Deci, îi respectați ! Ei reprezentau înțelepciunea! Și îi lăsați să conducă statul și biserica. Cuvântul „preot” vine din cuvântul grecesc aferent lui „în vârstă”, și cuvântul senator provine din cuvântul latin pentru „în vârstă” …
[audiența râde din toată inima]
Și, bineînțeles, femeile în vârstă au fost de temut. Existau mai puține femei în vârstă decât erau bărbați bătrâni, pentru că singura modalitate ca o femeie să ajungă în vârstă a fost fie să nu aibă copii, sau să fie extraordinar de norocoasă. De obicei era prima variantă. Și femeile în vârstă au suferit într-un fel mult mai mult decât bărbații în vârstă pentru că le-a lipsit acel semn magnific de vârstă: barba.
Gândiți-vă la asta! Un bătrân avea o barbă lungă, sură, care-i acoperea toată fața, te uitai la el ca la un fel de tufiș.
[audiența râde din toată inima]
O femeie, în același timp, avea o față goală, astfel încât îi puteai vedea ridurile! Iar oamenii nu erau obișnuiți cu ridurile deoarece nimeni nu trăia îndeajuns pentru a avea riduri. Iar, în general, oamenii își pierdeau dinții pe la patruzeci de ani, deoarece pe atunci nu existau stomatologi. Astfel, femeile în vârstă aveau gingiile apropiate, bărbia și nasul aduse împreună, și arătau ciudat. La fel ca acea caricatură a „Vrăjitoarei”, așa cum o vedem acum de Halloween. E doar o femeie în vârstă, fără dinți, și cu fața încrețită. Și cred că o mare parte din frica de vrăjitoare a rezultat într-adevăr din temerile legate de aspectul ciudat al femeilor bătrâne … desigur, astăzi nu mai sunt aceste temeri pentru că femeile în vârstă par a fi mai tinere.
Dar ce faci într-o societate în care numărul de persoane în vârstă crește? Ai o mulțime de oameni în vârstă chiar atunci când nu mai ai nevoie de ei. Nu mai avem nevoie de ei ca arhive de tradiție. Avem totul în scris, și în documente. Și primim mai mulți, tot mai mulți, și mai mulți oameni în vârstă tot timpul. Speranța de viață este acum șaptezeci de ani în Statele Unite, oamenii nu mai mor! pentru numele lui Dumnezeu! Vreau să spun, e unul dintre motivele pentru care există o prăpastie între generații, toți oamenii în vârstă atârnă pe la locurile de muncă până când sunt pensionați cu forța. Și când îi pensionați nu vă puteți gândi la nimic altceva pentru ei, decât să le dați un ceas, și o bătaie pe umăr, și un bilet la o bancă din parc.
Acum, în lumea secolului 21, se merge din mai rău în și mai rău. Vor fi puțini tineri, și poate speranța de viață va fi mai mare, astfel încât persoanele în vârstă vor trăi și vor crea din ce în ce mai mult. Ce vom face cu ei?
Noi știm ce gândim despre oamenii în vârstă. Sunt un fel de poveri. Sunt un fel de capete moarte. Nu au gânduri luminoase cum au tinerii. Nu sunt creativi. Nu sunt ingenioși. Nu sunt îndrăzneți. Sunt un fel de lipiți-în-noroi. Conservatori. Greu de digerat.
Ei bine, dacă vom avea oameni mai mulți în vârstă, și de vom evita moartea din cauza suprapopulației, vom muri de bătrânețe! Și nu vom muri cu un bang, vom muri cu un geamăt.
Ei bine, știți, că nu poate fi așa. Permiteți-mi să subliniez faptul că cultura noastră centrată pe tineri este centrată pe tineri în special într-un fel important: educația. De ani de zile, și de secole și milenii, s-a presupus mereu că educația este prerogativa celor foarte tineri. Că există un astfel de lucru ca finisare educației.
Ca o chestiune de fapt, copiii mici nu sunt proști. Copiii mici merg la școală, și ei văd că oamenii mari nu merg. Acum, a merge la școală este o piedică. Și fiecare copil își dă seama că, atunci când va crește, una dintre recompensele maturizării, va fi … să nu meargă la școală.
Școala este prețul de a fi tânăr și neputincios! A nu merge la școală este răsplata de a fi matur și puternic. Asociați școala cu slăbiciunea și copilăria. Asociați non-școală cu puterea și maturitatea. Fiecare copil știe că el va fi recompensat când va ajunge la vârsta de optsprezece ani el va fi recompensat cu nu mai trebuie să meargă la școală, nu mai trebuie să deschidă o altă carte, nu mai trebuie să gândească. Noi învățăm copiii că a fi adult înseamnă să fi capabil… de a fi prost pentru tot restul vieții tale.
Bine, luați o persoană care a renunțat la școală la șaisprezece ani. Care a fost învățată că nu trebuie să mai gândească din nou. Și trăiește încă treizeci ani numai cu ce-și poate aminti că a fost învățat în școala primară, treizeci de ani, și nimic altceva. Și apoi spuneți: „Ei bine, ăsta-i un tip fără gânduri noi. Ăsta-i un tip fără idei creative. Iată un tip care e chiar un cap mort…” Și așa sunt oamenii în vârsta.
Acesta este modul în care-i facem pe oamenii în vârstă să fie. Apoi folosim ca o scuză că au ajuns așa faptul că așa sunt ei. Se numește „argumentație în cerc”. Nu vom mai putea face acest lucru. În secolul 21 va trebui să gândim educația, nu ca o sarcină ce trebuie finalizată, ci ca un proces care trebuie continuat.
Singurul lucru care separă cu adevărat specia umană de toate celelalte specii de plante sau animale, este că putem învăța cu mult mai mare ușurință decât pot alte specii. Acum, orice o specie poate face bine, se bucură de asta! Nu există nici o îndoială că o pasăre trebuie să se bucure de zbor. Că un pește trebuie să se bucure de înot. Adică, marii noștri filozofi spun asta în cântecele lor, știi? Peștii trebuie să înoate, păsările trebuie să zboare!
[râsete ușoare]
Ei bine, oamenii trebuie să învețe procesul, care este ceva cu care noi suntem adaptați, este plăcut … cu excepția cazurilor în care plăcerea a fost îndepărtată de noi în copilărie … foarte atent și cu încăpățânare! Dă omenirii o jumătate de șansă! Și învățarea este un proces încântător, pe tot parcursul vieții! De fapt, oamenii o fac. Chiar și cei care sunt mai mult cap mort vor învăța lucruri care le plac, cel mai bun stil în bowling, cele mai recente scoruri de baseball, cine știe ce! Ceea ce doresc să învețe, ei învață cu mare ușurință.
Și chestia e că în secolul 21, în cazul în care vom supraviețui, ne putem imagina că societatea noastră tehnologică va avansa și mai mult. Va exista chiar mai multă informatizare și automatizare. Muncile plictisitoare ale lumii vor fi efectuate de către mașini. Bărbații și femeile vor fi capabili să facă munca pe care o doresc. Fără îndoială, unii dintre ei vor dori să fie oameni de știință, cercetători, dirijori, sau vor dori să fie mari artiști, scriitori sau, cine știe! Vor exista destui oameni care vor dori să fie așa, și vor fi oameni care vor dori să învețe cum să joace perfect bowling, sau cum să strângă frunze, sau cum să construiască nave de luptă din scobitori. Care este diferența? Orice muncă ce te-ar face fericit, și ar adaugă veselia ta la veselia lumii, este justificată. Și va exista loc pentru toate. Și într-o durată de viață extinsă, să spunem, atunci când ai patruzeci de ani, te decizi să începi de la zero sa studiezi limba greacă, și să devii un mare expert în literatura greacă, cine să te oprească? Prevăd un secol 21, în care procesul de învățământ va fi organizat, astfel că fiecare ființă umană să aibă dreptul la ajutor instituțional pentru educație, în orice domeniu dorește, în orice direcție dorește și la orice vârstă dorește. Educație și învățământ va fi numele jocului.
Și când se va întâmpla asta, eu sunt sigur că va fi surprinzător cât de utili pot fi oamenii de-a lungul întregii lor vieți, până când lovește senilitatea.
Și cred că aceasta va fi o viață minunată. Va fi o lume fără rasism. Va trebui să fie, sau nu va supraviețui pentru simplul motiv că singura modalitate de a aplica o rată a natalității mai mică, este să o aplicăm peste tot în lume, într-un mod echitabil și non-selectiv. Este singura cale prin care va funcționa. Așa cum este, una dintre problemele pe care le avem, și, probabil, cea mai intransigentă, este că există zone pe glob, secțiuni din populația lumii, care suspectează cu tărie că atunci când oameni ca mine vorbesc cu înverșunare de controlul populației și scăderea natalității, au în minte identificarea unor oameni pe care în secret îi consideră inferiori și doresc a reduce ratele lor de naștere. Reducerea numărului lor. Să scăpăm de ei cu totul, și poate atunci, restul dintre noi poate vom avea un timp mai bun pe acest pământ. Poate chiar există unele persoane care cred cu adevărat în așa ceva. Dar, atâta timp cât există acest sentiment, va fi foarte greu să obții reducerea ratei natalității. Și cred că dacă vom reuși să convingem lumea, în general, că nimeni nu urăște pe nimeni, și că există loc pe pământ, pentru toate tipurile de oameni, atunci vom reuși. Și într-o lume ca asta, vedeți voi, toată lumea trebuie să pretindem că nu suntem rasiști. Și dacă vom pretinde destul de mult, poate vom ajunge să și credem. Și lumea va fi mult mai bună din acest motiv.
Știți, putem vorbi, uneori, despre gestionarea propriei noastre evoluții. Despre clonarea oamenilor. Despre a decide cum ne vom îmbunătăți cu ajutorul ingineriei genetice. Dar cum ne putem îmbunătăți pe noi înșine? Nu știm. Ne-am îmbunătățit animalele domestice într-o modalitate foarte bună. Avem vaci care dau sute de litri de lapte. Avem oi, care sunt acoperite cu kilograme de lână … tot drumul e plin.
[audiența râde]
Avem curcani, care sunt numai piept.
[audiența râde]
Și cai, care pot alerga ca vântul.
Dar vedeți, toate aceste lucruri sunt cele care ne plac. Noi nu trebuie să le întrebăm ce le place! Dar când vine vorba de ființele umane, atunci când ne vom schimba, trebuie să ne întrebăm ce ne place! Și nu prea știm.
Acum, cred că o mulțime de persoane au de gând să … Presupunând că ați putea modela pe toată lumea, astfel încât toți să aibă anumite caracteristici. Cum ați dori să fie? Deci … ne-am dori ca toți să fie genii. Ei bine, am câteva cunoștințe personale de genii, și permiteți-mi să vă spun ca unul într-un timp îndelungat, este maxim cât poți pretinde.
[audiența râde]
Vreau să spun, că eu personal nu vreau pe nimeni în jurul meu care e un geniu, pentru că de abia mă suport pe mine.
[publicul râde din toată inima și apoi aplaudă]
Sau ne dorim ca toți să fie gânditori profunzi, sensibili, naturali și umani … Naah! Orice rasă, orice ansamblu de ființe umane, care sunt la fel sunt nu numai plictisitori, dar sunt cu adevarat inutili.
Am fost întrebat cu câteva zile în urmă … nu e nicio invenție … dacă eu nu cred că o elită intelectuală ar trebui să conducă lumea. L-am întrebat pe respectivul ce înțelege prin elită intelectuală: adică oameni ca mine? Pentru că nu am înțeles ce a vrut să spună prin elită intelectuală. M-am gândit, că poate de gândea la oameni ca el, caz în care nu!
[grup râde]
Și el a răspuns: „Da, oameni ca tine”. Și i-am spus nu, nu ar fi nimic bun pentru că eu sunt doar inteligent în anumite feluri și foarte prost în altele. Și dacă toată lumea ar fi ca mine, și am conduce lumea, am fi toți în același fel de inteligenți, și la fel de proști, iar prostia va fi cea care o să ne omoare. I-am spus, că de ceea ce avem nevoie sunt oameni de tot felul care să conducă lumea! Unii sunt inteligențe într-un fel, iar alții sunt inteligențe în alt mod, și cu istețimea fiecăruia în direcții diferite, astfel încât prostiile să poată fi anulate.
[audiența râde ușor]
În același mod, asta e ceea ce ne dorim. Cel mai mare … cel mai mare dar pe care omenirea îl are este un imens bazin genetic. Toate caracteristicile diferite, inteligent și prost, puternici și slabi. Pentru că varietatea este cea care face posibil pentru noi, să facem față diferitelor situații de urgență, și ceea ce este slab sub un set de condiții ar putea fi puternic sub un altul, ceea ce este o prostie la un moment dat este inteligent într-un altul, și așa mai departe. Nu putem arunca nimic, de teamă că asta este exact ceea ce am avea nevoie într-o zi.
Eu cred că în mod natural cu toții ne gândim ca e mult mai bine să fii un fizician nuclear genial, decât un instalator. Dar fetelor, cu cine ați prefera să trăiți alături, cu genialul fizician nuclear sau cu instalatorul? Și dacă nu ești căsătorit cu unul, cât de des te-ai trezi în mijlocul nopții dorindu-ți un fizician nuclear?
[publicul râde și aplaudă ușor]
Ei bine, ajung acum la sfârșitul secolului 21. Avem o lume fără sexism, bătrânețe grea, rasism. Nu vom avea o lume fără război, dar asta nu e nimic neobișnuit. Avem o lume fără război acum.
[chicoteli]
Nu credeți că avem? Gândiți-vă la asta. În ce tip de războaie ne putem permite să luptăm? Două tipuri. Ne putem permite să luptăm într-un mic război în care trimitem bombe în plicuri, sau lipim batoane de dinamită într-un automobil și-l plasăm într-un loc aglomerat. Nu există nici o cale de a stopa un astfel de război pentru că în aceste zile explozibili sunt ieftini. Dar ce-o să câștigați cu un război de genul asta? Puteți să-l păstrați pentru o mie de ani, și să omori indivizi, dar deciziile nu se iau așa. Nu e chiar un război, doar distracție!
Celălalt tip de război în care putem lupta, este un război nuclear. Este ieftin. Este nevoie de doar o jumătate de oră.
Și avem toate armele de care avem nevoie. Investiția de capital a fost deja făcută. Singurul lucru este că, după ce jumătatea de oră s-a terminat, nu mai e nimic de făcut, și foarte puțini generali vor fi promovați în acea jumătate de oră.
[audiența râde]
Care instantaneu omoară pentru armată.
Ei bine, atunci, putem lupta într-un război de modă veche, așa, pentru distracție, unde tu și un adversar alegeți echipa și locul, și tu arunci bombe în el, și el aruncă bombe în tine o dată la patru sau cinci ani, și atunci vă decideți cine câștigă și cine pierde, cine plătește indemnizația, și cine face ajutorarea …
Dar nu mai poți face asta pentru că nimeni nu mai are benzină pentru acest joc.
[publicul râde și apoi aplaudă]
Cu excepția arabilor.
[audiența râde]
Nici ei nu pot lupta un război cu excepția cazului când cineva le dă un recipient pentru a pune benzina.
[audiența râde]
Deci, suntem deja într-o lume fără război. Singurul lucru de care avem nevoie în secolul 21 este o lume care își dă seama că este o lume fără război.
Și încă un lucru: Dacă avem o lume fără rasism, bătrânețe, sexism, război … o să fie o lume destul de plictisitoare. Am trăit istoria, cu o anumită cantitate de emoție și de risc și este o rușine în aceasta lume rece a secolului 21 și, ulterioară, că toată lumea este fericită dar toată lumea e foarte precaută … Pentru că, știți, noi trăim prin lozinci. Imediat după al doilea război mondial, întreaga noastră politică externă s-a bazat pe sloganul „Fără alte Munchen”. Până când am intrat în războiul din Vietnam, strigând „Fără alte Vietnam”. Pentru secolul 21, vă voi spune sloganul chiar acum. Aceia dintre voi care vor trăi în secolul 21, să pună o coroană de flori pe mormântul meu, pentru că acesta va fi sloganul: „Fără alte secole 20”.
[publicul râde și apoi aplaudă]
Deci, toată lumea va fi prudentă în progresul științific. Ei vor întreba: „Va distruge stratul de ozon? Nu devenim prea dependenți de una sau de alta? Care sunt efectele secundare? Cât de mult va provoca cancer???? „Știți, chestii din astea. Astfel încât veți fi în mișcare foarte … și vă dați seama ce fel de lume este asta? Vă veți târî către moarte!
Ei bine, în secolul 21 va trebui să găsim un nou orizont care e chiar acolo, afară pe cer. Ne vom întoarce pe Lună, numai că de data asta nu doar pentru a aseleniza și a veni înapoi. Vom stabili o colonie acolo, și vom avea un grup de oameni pe Lună, care va fi capabil să facă zboruri spațiale lungi, deoarece acestea sunt folosite pentru a obține un mediu de inginerie închis ermetic, supus la o gravitație redusă. Ei vor lucra în alte lumi din sistemul solar.
Și apoi, știți, putem risca cât de mult vrem. Totul … am trăit mereu cu riscul, și ăsta-i un lucru măreț despre viață. Problema este că am ajuns acum în punctul în care riscând, riscăm totul! Și nu vă puteți permite să riscați totul. Până acum, în istoria lumii, ori de câte ori am avut o perioadă întunecată, a fost temporar și local. Iar în celelalte părți ale lumii a fost bine. Și în cele din urmă, ele au ajutat ieșirea din perioada întunecată. Ne confruntăm în prezent cu o posibilă perioada întunecată, care va fi permanentă și la nivel mondial! Asta nu e distractiv. Asta e un lucru diferit. Dar, odată ce ne-am stabilit mai multe lumi, putem face ce vrem, atâta timp cât o facem într-o singură lume la un moment dat.
Și afară, mai departe, sunt stelele.
Și mai interesant lucru este că, dacă putem trece de următorii treizeci de ani, nu există nici un motiv pentru care nu putem intra pe un fel de platou, care va vedea rasa umană existând, probabil, nelimitat … până când evoluează în lucruri mai bune … și se întinde, în spațiu, la infinit. Avem de ales între nimic … și practic infinit. Și lucrul frumos este că voi băieți, audiența de astăzi, când spun băieți vorbesc serios într-un termen general care cuprinde și fetele … când voi cei din audiența de astăzi veți fi abia de vârstă mijlocie, veți cunoaște ce alegere a fost făcută.
Vedeți, am fost atât de subtil încât am aranjat așa, să mă nasc în 1920.
em>[publicul râde]
Ceea ce înseamnă că voi fi cu siguranță mort atunci.
em>[publicul râde]
Înainte să vină criza !
em>[publicul râde]
Dar voi băieți veți vedea pentru voi. Sper să vedeți o lume în care omenirea a decis sa fie întreagă la minte. Dar trebuie să spun cu toată sinceritatea că m-am gândit că șansele sunt împotriva ei.
Mulțumesc.

[final de curs – publicul aplaudă timp de 24 secunde]

Posted in INVATAMANT, Literatura, Omul si mediul | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

În București, Sinaia, Predeal, Bușteni – se vor depune 40 – 60 cm. de zăpadă

Posted by peceresoare pe 24 ianuarie 2014


update Marti, 28 ian 2014 ora 14:54 –  Inspectoratul Școlar al Municipiului București a decis sistarea  cursurilor (învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal) pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie 2014. vezi comunicat de presa  : comunicat de presa ISMB – sistare cursuri miercuri 29 ianuarie 2014

update luni 27 ian 2014 ora 12:12 – pentru miercuri, 29 ian 2014, este prognozată din nou ninsoare – depuneri intre 12 – 20 cm. de zăpadă în București, Giurgiu, Alexandria, ; ninsoare cu depunere de 5 – 10 cm. de zăpadă în Sinaia, Bușteni, Predeal, Ploiești, Brașov, Focșani, ninsoare cu depunere de 15- 20 cm. de zăpadă în Buzău ;15-25 cm. în Călărași ; 6 – 12 cm. Slatina, Craiova, Pitești ; 

update sâmbătă 25 ian 2014 ora 15:16 – autostrăzile A1, A2 si A3 sunt închise. Drumul între Tunari și Balotești (judetean 200B)  este închis. Sos. de centura a Bucureștiului este aproape impracticabila. Ce spuneam ieri ”  autoritățile continuă să pună în pericol viața cetățenilor” a fost exact. In loc să închidă de la prima oră A2 au lăsat drumul deschis și a rezultat un carambol între 15 masini (… 15 mașini, dintre care două TIR-uri și alte 13 autoturisme, au fost implicate în evenimentul rutier.) . link: Compania Nationala De Autostrazi Si Drumuri Nationale – STAREA DRUMURILOR

Udate 26 ian 2014 –  link pt. comunicat de presa ISMB: suspendare cursuri 27-28 ian 2014

In stilul imbecil caracteristic, generalul de popotă Gabriel Oprea a spus ” cine nu muncește, nu greșește” adică mai pe românește CINE MUNCEȘTE – GREȘEȘTE … și ar trebui completat cu DAR ȘI PLĂTEȘTE !

De Sâmbătă dimineața și până Duminică seara => 40 – 60 cm. de zăpadă în București. Bucuria copiilor. Probabil ca luni, 27 ianuarie 2014 nu se vor mai tine cursuri în școli.

Știam asta încă de acum vreo 4-5 zile. De aceea mi-am schimbat, într-un târziu, anvelopele. Cu unele de zăpadă, M+S.

Constat, fără surprindere, că aceleași autorități, performante ca o labă de sconcs în cazul dezastrului uman din Apuseni, continuă să pună în pericol viața cetățenilor, prin lipsa de informare și lipsa de comunicare, ambele la fel de criminale.

De ce mai avem nevoie de ANM?, de ministrul de interne?, de ministrul transporturilor?, de primul ministru ? Pot fi înlocuiți cu ușurință de oameni ca Argentin Todea sau de americanii de la accuweather.com care sunt capabili să estimeze vremea pe o perioadă de o lună de zile !

prognoza pentru Februarie 2014 – accesați: http://www.accuweather.com/en/ro/bucharest/287430/february-weather/287430?monyr=2/1/2014&view=table

prognoza pentru Ianuarie 2014 – accesați: http://www.accuweather.com/en/ro/bucharest/287430/january-weather/287430?monyr=1/1/2014&view=table

prognoza accuweather 24-28 ian. 2014

prognoza accuweather 24-28 ian. 2014

P.S. – Aveți grijă cu cine votați la următoarele alegeri europarlamentare ! Eu unul am să merg pe mana celor neînregimentați politic.

Posted in Omul si mediul, Vremea | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Fata babei și fata moșneagului – Ion Creangă text integral, inclusiv in pdf

Posted by peceresoare pe 14 ianuarie 2014


Fata babei și fata moșneagului – Ion Creangă
fișier .pdf => Fata babei și fata moșneagului – Ion Creangă – Pe Cer E Soare

Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.
Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară, ea, în sfârșit, în toate părțile după treabă. Cât era ziulica de mare, nu-și mai strângea picioarele; dintr-o parte venea și-n alta se ducea. Ș-apoi baba și cu odorul de fiică-sa tot cârtitoare și nemulțumitoare erau. Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei — busuioc de pus la icoane.
Când se duceau amândouă fetele în sat la șezătoare, seara, fata moșneagului nu se încurca, ci torcea câte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga și ea cu mare ce câte-un fus; ș-apoi, când veneau amândouă fetele acasă noaptea târziu, fata babei sărea iute peste pârleaz și zicea fetei moșneagului să-i dea ciurul cu fusele, ca să-l ție până va sări și ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul și fuga în casă la babă și la moșneag, spunând că ea a tors acele fuse. În zadar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mâinilor sale; căci îndată o apucau de obraz baba și cu fiică-sa și trebuia numaidecât să rămâie pe-a lor. Când veneau duminica și sărbătorile, fata babei era împopoțată și netezită pe cap, de parc-o linseseră vițeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moșneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ș-apoi, când venea moșneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă melița; că fata lui nu ascultă, că-i ușernică, că-i leneșă, că-i soi rău… că-i laie, că-i bălaie; și că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă unde știe, că nu-i de chip s-o mai ție; pentru că poate să înnărăvească și pe fata ei.
Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei, și ce-i spunea ea sfânt era. Din inimă, bietul moșneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, și cucoșul nu mai avea nici o trecere; ș-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu deochiul; căci baba și cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste.
Într-una din zile, moșneagul, fiind foarte amărât de câte-i spunea baba, chemă fata și-i zise:
— Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculți, că ești rea de gură și înnărăvită și că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te și tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atâta gâlceavă la casa asta, din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ți sunt, că, orișiunde te-i duce, să fii supusă, blajină și harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o: c-a mai fost și mila părintească la mijloc!… dar prin străini, Dumnezeu știe peste ce soi de sămânță de oameni îi da; și nu ți-or putea răbda câte ți-am răbdat noi.
Atunci biata fată, văzând că baba și cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sărută mâna tată-său și, cu lacrimi în ochi, porni în toată lumea, depărtându-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere!
Și merse ea cât merse pe-un drum, până ce, din întâmplare, îi ieși înainte o cățelușă, bolnavă ca vai de capul ei și slabă de-i numărai coastele; și cum văzu pe fată, îi zise:
— Fată frumoasă și harnică, fie-ți milă de mine și mă grijește, că ți-oi prinde și eu bine vreodată!
Atunci fetei i se făcu milă și, luând cățelușa, o spălă și-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo și-și căută de drum, mulțumită fiind în suflet că a putut săvârși o faptă bună.
Nu merse ea tocmai mult, și numai eaca ce vede un păr frumos și înflorit, dar plin de omizi în toate părțile. Părul, cum vede pe fată, zice:
— Fată frumoasă și harnică, grijește-mă și curăță-mă de omizi, că ți-oi prinde și eu bine vreodată!
Fata, harnică cum era, curăță părul de uscături și de omizi cu mare îngrijire și apoi se tot duce înainte să-și caute stăpân. Și, mergând ea mai departe, numai eaca ce vede o fântână mâlită și părăsită. Fântâna atunci zice:
— Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă, că ți-oi prinde și eu bine vreodată!
Fata rânește fântâna și-o grijește foarte bine; apoi o lasă și-și caută de drum. Și, tot mergând mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptor nelipit și mai-mai să se risipească. Cuptorul, cum vede pe fată, zice:
— Fată frumoasă și harnică, lipește-mă și grijește-mă, că poate ți-oi prinde și eu bine vreodată!
Fata, care știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui, își suflecă mânecile, călcă lut și lipi cuptorul, îl humui și-l griji, de-ți era mai mare dragul să-l privești! Apoi își spălă frumușel mâinile de lut și porni iarăși la drum.
Și mergând ea acum și zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-și pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte până ce, într-una din zile, dis-dimineață, trecând printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, și în poiană vede o căsuță umbrită de niște lozii pletoase; și când s-apropie de acea casă, numai iaca o babă întâmpină pe fată cu blândețe și-i zice:
— Da’ ce cauți prin aceste locuri, copilă, și cine ești?
— Cine să fiu, mătușă? Ia, o fată săracă, fără mamă și fără tată, pot zice; numai Cel-de-sus știe câte-am tras de când mama care m-a făcut a pus mâinile pe piept! Stăpân caut și, ne-cunoscând pe nimeni și umblând din loc în loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a povățuit de-am nimerit la casa d-tale și te rog să-mi dai sălășluire.
— Sărmană fată! zise bătrâna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine și te-a scăpat de primejdii. Eu sunt Sfânta Duminică. Slujește la mine astăzi și fii încredințată că mâine n-ai să ieși cu mâinile goale de la casa mea.
— Bine, măicuță, dar nu știu ce trebi am să fac.
— Ia, să-mi lăi copilașii, care dorm acum, și să-i hrănești; apoi să-mi faci bucate; și, când m-oi întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinți, ci cum îs mai bune de mâncat.
Și, cum zice, bătrâna pornește la biserică, iară fata suflecă mânecile și s-apucă de treabă. Întâi și-ntâi face lăutoare, apoi iese afară și începe a striga:
— Copii, copii, copii! Veniți la mama să vă lăie! Și când se uită fata, ce să vadă? Ograda se umpluse și pădurea fojgăia de-o mulțime de balauri și de tot soiul de jivine mici și mari! Însă, tare în credință și cu nădejdea la Dumnezeu, fata nu se sperie; ci le ia pe câte una și le lă și le îngrijește cât nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, și când a venit Sfânta Duminică de la biserică și a văzut copiii lăuți frumos și toate trebile bine făcute, s-a umplut de bucurie; și după ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod și să-și aleagă de-acolo o ladă, care-a vrea ea, și să și-o ia ca simbrie; dar să n-o deschidă pân-acasă, la tată-său. Fata se suie în pod și vede acolo o mulțime de lăzi: unele mai vechi și mai urâte, altele mai noi și mai frumoase. Ea, însă, nefiind lacomă, ș-alege pe cea mai veche și mai urâtă dintre toate. Și când se dă cu dânsa jos, Sfânta Duminică cam încrețește din sprâncene, dar n-are încotro. Ci binecuvântează pe fată, care își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul pe unde venise.
Când, pe drum, eaca cuptorul grijit de dânsa era plin de plăcinte crescute și rumenite… Și mănâncă fata la plăcinte, și mănâncă, hăt bine; apoi își mai ia câteva la drum și pornește.
Când, mai încolo, numai eaca fântâna grijită de dânsa era plină până-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce și rece cum îi gheața. Și pe colacul fântânii erau două pahare de argint, cu care a băut la apă până s-a răcorit. Apoi a luat paharele cu sine și a pornit înainte.
Și mergând mai departe, iaca părul grijit de dânsa era încărcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. Părul, văzând pe fată, și-a plecat crengile-n jos; și ea a mâncat la pere și și-a luat la drum câte i-au trebuit.
De-acolo mergând mai departe, eaca se întâlnește și cu cățelușa, care acum era voinică și frumoasă, iară la gât purta o salbă de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulțumită pentru că a căutat-o la boală. Și de aici, fata, tot mergând înainte, a ajuns acasă la tată-său. Moșneagul, când a văzut-o, i s-au umplut ochii de lacrimi și inima de bucurie. Fata atunci scoate salba și paharele cele de argint și le dă tătâne-său; apoi deschizând lada împreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite și turme de oi ies din ea, încât moșneagul pe loc a întinerit, văzând atâtea bogății! Iară baba a rămas opărită și nu știa ce să facă de ciudă. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis:
— Las’, mamă, că nu-i prădată lumea de bogății; mă duc să-ți aduc eu și mai multe.
Și cum zice, pornește cu ciudă, trăsnind și plesnind. Merge și ea cât merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moșneagului; se întâlnește și ea cu cățelușa cea slabă și bolnavă; dă și ea de părul cel ticsit de omide, de fântâna cea mâlită și seacă și părăsită, de cuptorul cel nelipit și aproape să se risipească; dar când o roagă și cățelușa, și părul, și fântâna, și cuptorul ca să îngrijească de dânsele, ea le răspundea cu ciudă și în bătaie de joc:
— Da’ cum nu!? că nu mi-oi feșteli eu mânuțele tătucuței și a mămucuței! Multe slugi ați avut ca mine?
Atunci, cu toatele, știind că mai ușor ar putea căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă decât să te îndatorească o fată alintată și leneșă, au lăsat-o să-și urmeze drumul în pace și n-au mai cerut de la dânsa nici un ajutor. Și mergând ea tot înainte, a ajuns apoi și ea la Sfânta Duminică; dar și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. În loc să facă bucatele bune și potrivite și să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură… și când a venit Sfânta Duminică de la biserică, și-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă și îngăduitoare, n-a vrut să-și puie mintea c-o sturlubatică și c-o leneșă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai nouă și mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-și ia ziua bună și binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci pornește ca de la o casă pustie și se tot duce înainte; și mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă și să-i ieie lada.
Și când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. La fântână, așijderea: păhăruțele de argint, nu-i vorbă, erau, și fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar și să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, și fata de sete s-a uscat!… Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeți c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Și-atunci… scobește-te, fata babei, în dinți! Mergând mai înainte, cu cățelușa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea și acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele și n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Își mușca fata acum degețelele mămucuței și ale tătucuței de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. În sfârșit, cu mare ce a ajuns și ea acasă, la mă-sa, dar și aici nu le-a ticnit bogăția. Căci, deschizând lada, o mulțime de balauri au ieșit dintr-însa și pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, și apoi s-au făcut balaurii nevăzuți cu ladă cu tot.
Iar moșneagul a rămas liniștit din partea babei și avea nenumărate bogății: el a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. Cocoșii cântau acum pe stâlpii porților, în prag și în toate părțile; iar găinile nu mai cântau cocoșește la casa moșneagului, să mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atâta, că moșneagul a rămas pleșuv și spetit de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul.

Posted in Literatura | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Cârnățăreasa de la școala x

Posted by peceresoare pe 9 ianuarie 2014


Un articol interesant pe tema șpăgii în școală îl semnează azi CTP pe gandul.ro . Vinovați pentru dictatura Vântului.

CTP are dreptate.

Părinții ( observație peceresoare: cu copii la școala postdecembristă) sunt principalii vinovați pentru amorsarea și perpetuarea sistemului. S-a împământenit „școala de fițe”, cu profesorii bine (răs)plătiți din atențiile unor părinți în stând umili, cu pălăriile în mâini. Aceiași părinți, prin afterscul și meditații în privat, asigură extra-plusul pecuniar pentru cârnățăresele și cârnățarii ajunși să predea pe la astfel de școli și se mândresc în mediul lor cu odraslele care învață la școala x și iau 100 de puncte la evaluările naționale pe subiecte pre-meditate.

Posibil că anumite posturi în astfel de școli sunt obținute cu efortul (financiar și relaționat) necesar dobândirii unui post de vameș sau unei parohii ortodoxe. Cât despre cum ajung copii pe acolo – părinții „știe” !

Posted in INVATAMANT | Etichetat: , , | Leave a Comment »